Ascultă Radio Poema

luni, 18 septembrie 2017

Boris Pasternak - O, de ştiam de la debut


O, de ştiam de la debut 
Că versul scris cu sânge-omoară, 
Că flecuşteţele de rânduri 
Te-nfundă-n gât şi te doboară, 

Lăsăm isprăvile acestea 
C-un dedesubt primejdios. 
Abia se-nfiripa povestea 
Şi interesul – ce sfios! 

Ca Roma, bătrâneţea-i dură, 
N-o-ndupleci cu braşoave doară. 
Nu scapă-actorul c-o lectură: 
Cere de-a binelea să moară. 

Când inima-ţi dictează versul, 
Ea scoate-n scenă-un rob, târându-l. 
Aici se isprăveşte arta! 
Respiră soarta şi pământul.

Traducere de Marin Sorescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu